Lucruri utile pentru bucătărie

0
16

Fie că ești începător sau avansat în ale bucătăriei niciodată nu o să știi toate trucurile dintr-o bucătărie. Există o serie de alimente ce îți pot fi de mare ajutor în construirea unei opere de artă. Nu ai nevoie de foarte multe lucruri pentru a reuși în realizarea unor lucruri total diferite în bucătărie față de cele pe care le făceai în mod obișnuit. Sfaturile pe care vi le vom oferi vă vor ajuta în păstrarea produselor pentru o perioadă mai lungă de timp.

Secrete din bucătărie:

  • agitați timp de un minut oul crud după care îl puteți pune la fiert, o să aveți un rezultat uimitor, oul o să fie complet galben la interior, dând senzația unui ou de aur asemeni celor de prin povești
  • folosiți întotdeauna un cuțit încins pe ochiul de la aragaz atunci când tăiați tartinele de înghețată, o să aveți bucăți perfecte
  • când tăiați cașcavalul nu îndepărtați folia de pe el, astfel încât să vă puteți păstra cașcavalul rămas în stare bună
  • folosiți o tavă pentru gheață în care să adăugați verdeața care este pe pragul de a deveni necomestibilă, dacă începe să se îngălbenească, turnați ulei de măsline împreună cu verdeața în recipientul pentru gheață
  • când nu aveți sucitor puteți folosi la fel de bine o sticlă de vin
  • încălzirea piței reci într-o tigaie îi va oferi același gust proaspăt ca atunci când a fost scoasă din cuptor
  • pâinea de cașcaval este cel mai rapid aliment, o tăiați cubulețe și adăugați verdeață și cașcaval după care o puneți la cuptorul cu microunde
  • roșiile cherry pot fi tăiate rapid și ușor dacă sunt puse între două farfurii, mai exact le așezați pe fundul farfuriei și veniți cu cealaltă farfurie cu partea din jos peste ele
  • nu vi se întâmplă ca de multe ori să vă doriți să luați toată Nutela de pe borcan după ce ați terminat de mâncat? Turnați laptele fierbinte în borcanul cu nutela și veți avea parte de o ciocolată fierbinte cu aromă irezistibilă
  • smântâna poate înlocui foarte ușor maioneza. În smântână adăugați un gălbenuș de ou fiert și o lingură de muștar
  • țelina și broccoli se păstrează învelite în folii de aluminiu
  • procesul de încolțire al cartofilor poate fi evitat dacă sunt ținuti în aceeași ladă cu merele care conțin etilen ceea ce împiedică apariția încolțirii
  • dacă tava este prea mare și nu aveți suficient aluat, puneți o folie de aluminiu pentru a delimita
  • frișca de casă este foarte ușor de preparat, aveți nevoie de 1 pahar cu frișcă cu multă grăsime din frigider, adăugați o lingură de zahăr și puțină sare după care amestecați și o să obțineți frișca mult dorită
  • pentru cei ce sunt mai dichisiți în bucătărie și vor ceva special se pot folosi de baloane pentru a realiza coșulețe frumoase pentru fructe și desert-uri
  • ca să verificați dacă un fruct de avocado este suficient de copt, rupeți o bucată de tulpină, totodată se recomandă pentru păstrare după ce l-ați tăiat să îl stropiți cu oțet de mere și să îl păstrați într-un recipient în care să adăugați o felie de ceapă
  • formele de copt pot fi folosite în favoarea realizării unui mic de jun de cu bacon și ouă. Împreună vă vor oferi o gustare delicioasă.
  • fructele proaspete își păstrează forma și gustul mai mult timp și nu se vor acoperi cu mucegai dacă vor fi înmuiate în soluție slabă de oțet
  • vinul poate fi adăugat în recipientele pentru gheață și vă va fi de mare ajutor în experimentele culinare
  • ananașii se păstrează cu coada în jos pentru a se coace mai repede și a fi mai delicioși
  • pentru a nu avea probleme la decojire, înainte de a pune ouăle la fiert înțepați coaja oului cu un ac sterilizat
  • tulpina de la varză se elimină ușor prin lovirea de tocător

Sperăm că toate aceste sfaturi vă sunt de mare folos în bucătărie și că ați mai învățat ceva nou. Fiecare experiență culinară vă face să fiți din ce în ce mai buni. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here